Metode care ne ajută în disciplinare
Disciplinarea este un proces de învăţare a unui comportament adecvat care cere efort şi răbdare, atât din partea copilului, cât şi a părintelui. Metodele de disciplinare prezentate sunt specifice pentru următoarele trei categorii de situaţii:
- când copilul învaţă unui comportament nou
- când dorim să consolidăm un comportament
- când copilul nu este motivat, deci “nu vrea” să facă un anumit comportament
A. CÂND COPILUL ÎNVAŢĂ UN COMPORTAMENT
Pentru a ajuta copiii să înveţe mai uşor un comportament, vă recomandăm să respectaţi următoarele etape:
i) Definiţi clar comportamentul pe care doriţi să-l înveţe copilul
ex. spălatul pe mâini înainte de masă.
ii) Descompuneţi în paşi mici comportamentul respectiv
Când comportamentul care trebuie învăţat este prea complex pentru a permite învăţarea lui globală, descompuneţi comportamentul în paşi mai mici.
ex. ridicarea mânecilor, pornirea robinetului, udarea mâinilor, săpunirea mâinilor, frecarea mâinilor, limpezirea mâinilor, ştergerea mâinilor, aranjarea mânecilor.
iii) Folosiţi îndrumarea
Îndrumarea constă în a ajuta copilul pe parcursul efectuării comportamentului în vederea facilitării însuşirii acestuia. În funcţie de tipul de comportament prin care se face îndrumarea, aceasta poate fi:
- Îndrumare fizică – atunci când trebuie învăţat un comportament motor, cum ar fi scrisul în
ex. Luaţi mâinile copilului în mâinile dumneavoastră şi executaţi mişcările necesare spălării mâinilor. - Îndrumare verbală - constă într-o serie de mesaje verbale transmise înaintea sau în timpul manifestării unui comportament, legate de modul de execuţie a unui comportament sau de etapele parcurse în realizarea lui.
ex. În timp ce vă spălaţi pe mâini împreună cu copilul, exprimaţi verbal etapele care urmează (acum ne săpunim…, acum ne ştergem) - Îndrumare prin modelare – presupune să oferiţi copilului un model de realizare a comportamentului respectiv; astfel copilul vă poate observa pe dumneavoastră, pe alţi copii, personaje din filme sau din desene animate.
ex. Copilul vă poate observa pe dumneavoastră sau poate urmări personajele din filme, din desene animate sau din poze care se spală pe mâini pentru a vedea cum se procedează.
iv) Recompensaţi aproximările succesive ale comportamentului dorit
E important ca în faza de învăţare a unui comportament să recompensaţi imediat orice aproximare a acestuia de către copil. Astfel, el va avea curaj să continue.
ex. Recompensaţi copilul chiar dacă nu se şterge bine pe mâini, ci doar le pune pe prosop.
v) Ignoraţi aproximările succesive ale etapelor anterioare
Pe măsură ce copilul progresează vor fi recompensate ultimele şi cele mai bune aproximări ale comportamentului. Aproximările depăşite vor fi ignorate.
ex. Dacă copilul ştie deja să se şteargă pe mâini, recompensaţi-l numai atunci când execută bine etapa respectivă.
vi) Retrageţi treptat îndrumarea dumneavoastră
În momentul în care vedeţi că se descurcă singur evitaţi să-i mai spuneţi ce să facă.
ex. Dacă vedeţi că ştie care sunt etapele spălării pe mâini nu-i mai spuneţi nimic. Astfel îi comunicaţi copilului că aveţi încredere în el şi că se poate descurca singur.
vii) Recompensaţi la intervale neregulate comportamentul dobândit
Pentru a consolida un comportament e important să începeţi să-l recompensaţi doar din când în când, la intervale neregulate. Asiguraţi-vă însă că acest comportament este învăţat, înainte de a trece la faza de consolidare.
ex. Recompensaţi efortul copilului de a se spăla pe mâini doar din când în când.
În realizarea cu succes a acestei metode este esenţială observarea micilor progrese, care, chiar dacă par nesemnificative, trebuie mai întâi recompensate, iar apoi consolidate! Ţineţi minte că învăţarea presupune efort şi muncă repetată!
B. CÂND DORIM SĂ CONSOLIDĂM UN COMPORTAMENT
După ce ne-am asigurat că un comportament a fost învăţat, e necesar să aplicăm tehnici care duc la persistenţa comportamentului în timp: (1) recompensa şi (2) controlul mediului.
1. Recompensa
Când doriţi să creşteţi frecvenţa sau durata unui comportament, folosiţi metoda bazată pe recompensă.
Recompensa este o consecinţă a comportamentului care creşte probabilitatea acestuia de a se repeta.
1a) Tipuri de recompense:
- materiale: alimente preferate, cadouri, dulciuri, obiecte, bani etc.
- sociale: lauda, încurajarea, aprecierea, acceptarea de către ceilalţi
- activităţi preferate: jocul pe calculator, vizionarea de filme sau desene animate, activităţi sportive etc.
Ţineţi cont de faptul că un lucru poate fi o recompensă pentru o anumită persoană, într-o situaţie specifică, dar poate să nu mai funcţioneze ca şi recompensă într-o altă situaţie sau pentru o altă persoană. De exemplu, lauda părintelui poate fi o recompensă pentru copil atunci când primeşte o notă bună la şcoală, dar poate să nu fie recompensă atunci când copilul face curăţenie la el în cameră. Aşadar, recompensa este o funcţie pe care o are un anumit lucru la un moment dat. Prin urmare, nu putem fi siguri că o situaţie este o recompensă decât după ce o aplicăm şi vedem efectul ei, şi anume dacă produce sau nu repetarea comportamentului.
Cum puteţi afla care lucruri sau situaţii reprezintă recompense pentru copilul dumneavoastră? Prin:
- întrebări directe: „Ce îţi place mai mult?”, „Ce obiecte te atrag?”, „Ce ţi-ai dori?”
- observarea copilului: ce face mai des, care jucărie sau activitate o alege mai frecvent
Lauda şi încurajarea ca recompense
Putem să oferim cadouri unui copil de fiecare dată când el realizează comportamentul dorit, dar în viaţa reală el se va întâlni foarte rar cu astfel de situaţii. În viaţa de zi cu zi suntem recompensaţi prin laude, aprobări sau dezaprobări, acordarea atenţiei, o atingere pe umăr, o strângere de mână, un zâmbet, un semn de amiciţie etc. Cu cât sunt mai naturale recompensele pe care le utilizăm, cu atât e mai mare şansa consolidării şi persistenţei comportamentului dorit. În cele ce urmează se va prezenta detaliat modul în care părinţii pot folosi cel mai eficient recompensele naturale în relaţia lor cu copiii.
Fie că suntem copii, fie că suntem adulţi avem nevoie de recunoaştere şi de încurajare pe parcursul vieţii. De cele mai multe ori, acestea apar sub formă de laudă.
Uneori este foarte greu să îţi dai seama care este graniţa dintre laudă şi încurajare. Există situaţii când lauda este o reacţie naturală şi potrivită momentului. De exemplu, într-o competiţie sportivă în care copilul marchează un gol, ar fi nefiresc dacă un părinte nu ar avea o reacţie spontană de bucurie însoţită de comentarii laudative: „Excelent! Ce lovitură bună!””. Într-o asemenea împrejurare, lauda devine o încurajare pentru că este o apreciere sinceră a eforturilor şi realizărilor copilului. E important de reţinut însă că acceptarea şi preţuirea copilului trebuie să fie continue şi necondiţionate de performanţa din diverse activităţi ale lui. Măsura în care lauda este sau nu una încurajatoare depinde de anumite detalii cum sunt:
- Intenţia clară de a încuraja, nu de a controla copilul prin laudă.
- Motivaţia pentru care copilul se străduieşte să realizeze ceva foarte bine. De exemplu, dacă el se străduieşte să exceleze pentru a obţine atenţie, pentru a se răzbuna sau pentru a obţine o poziţie de putere, lauda poate provoca descurajarea copilului.
- Momentul în care copilul primeşte lauda (ex. dacă vine atunci când nu se aşteaptă sau când nu a acţionat cu scopul de a o obţine, ci din alte motive, lauda va avea valoare de încurajare).
Prin urmare, lauda este constructivă în relaţia dintre părinte şi copil doar atunci când are valoare de încurajare. De exemplu: recunoaşterea şi încurajarea progreselor importante, oricare ar fi ele; încurajarea în cazul în care copilul este descurajat sau are o părere proastă despre el, este speriat sau nu este conştient de propriile capacităţi (ex. i se poate spune: “Ai cântat foarte frumos!”).
Efectul real al laudei depinde însă foarte mult de măsura în care copilul are încredere în adultul care îl laudă, dacă aşteaptă sau nu să fie lăudat şi dacă are tendinţa de a deveni dependent de ea.
i) Idei pentru un mod eficient de a lăuda
Fiţi specific: subliniaţi cât mai exact acele elemente ale comportamentului care sunt cu siguranţă reuşite. De exemplu: “Eu zic că lucrarea ta este foarte bine organizată”.
Amintiţi progresele: “Scrisul tău este mult mai frumos acum” – dar fără intenţia de a-l face pe copil să se angajeze în eforturi şi mai mari, extenuante pentru a se putea menţine “la nivelul aşteptat”.
Combinaţi întotdeauna lauda cu încurajarea: Lauda exagerată poate fi descurajatoare şi nu ajută copilul prea mult în a-şi crea o imagine bună despre sine. Ea trebuie astfel exprimată, încât să se adreseze eforturilor, progreselor şi realizărilor copilului sub forma recunoaşterii şi aprecierii lor, în acelaşi timp cu exprimarea încrederii în capacitatea copilului de a face faţă schimbărilor vieţii, oricare ar fi ele.
ii) Limbajul special al încurajării
Este foarte important să evităm folosirea judecăţilor atunci când evaluăm eforturile copilului, pentru că ele exprimă mai mult valorile şi ideile noastre decât să ajute în vreun fel copilul să-şi dobândească încrederea în el însuşi. Astfel, este necesar efortul de a elimina din vocabular, în asemenea momente, orice judecată (ex. “bine”, “grozav”, “excelent”). Este mult mai bine ca ele să fie înlocuite cu propoziţii care exprimă un înţeles încurajator, cum ar fi:
Formulări care demonstrează acceptarea:
“Pare să-ţi placă activitatea aceasta”.
“E frumos că-ţi face plăcere să înveţi.”
“Se vede că-ţi place foarte mult să faci asta”.
“Dacă nu eşti mulţumit cu ceea ce a ieşit, ce crezi că ai putea face ca să te simţi mai bine în acest sens?”
“Cum te face asta să te simţi?”
Formulări ce exprimă încrederea:
“Cunoscându-te, sunt sigur( ă) că ai să reuşeşti.”
“Ai să reuşeşti!”
“Am încredere în tine că vei şti ce să faci.”
“Nu-i uşor deloc, dar cred că ai să reuşeşti.”
“Ai s-o scoţi la capăt.”
Formulări care subliniază contribuţiile şi aprecierile:
“Mulţumesc, a fost de mare ajutor ce ai făcut.”
“A fost o idee bună din partea ta să …”
“Mulţumesc, chiar apreciez ce ai făcut, pentru că mi-a uşurat mult munca.”
“Am nevoie de ajutorul tău pentru…”
Către toată familia: “ Chiar am petrecut un timp bun astăzi! Mulţumesc.”
“ Ştiu că te pricepi la... Ai vrea să faci tu acest lucru pentru noi?”
Formulări prin care este recunoscut efortul şi progresul:
“Chiar că ai muncit mult pentru asta!”
“Mi se pare că ai petrecut mult timp gândindu-te la acest lucru.”
“Observ că progresezi.”
“Uită-te cât ai progresat!”
“E clar că ai devenit mai îndemânatic în…”
“Pari cam nemulţumit, dar uită-te cât de mult ai progresat…”
Cuvintele de încurajare pot avea un efect invers asupra copilului, chiar de descurajare, dacă sunt motivate de dorinţa părintelui de a permanentiza un comportament pe care îl consideră “bun” sau dacă exprimă o atitudine de genul: “Ţi-am spus eu!”. Evitaţi, aşadar, comentariile moralizatoare sau care îl „califică” pe copil, ex.: “Pare că ai muncit, nu glumă…, “,… de ce nu poţi face asta tot timpul?”; “…era şi timpul!”; “…vezi ce poţi face dacă te străduieşti?”, ş.a.m.d.
În concluzie, încurajarea presupune:
- Valorizarea şi acceptarea necondiţionată a copiilor, aşa cum sunt ei.
- Sublinierea aspectelor pozitive ale comportamentului lor.
- Exprimarea repetată a încrederii în copii, astfel încât aceştia să ajungă, la rândul lor, să aibă încredere în ei înşişi.
- Recunoaşterea nu numai a realizărilor, dar şi a îmbunătăţirilor şi mai ales a eforturilor pe care le face copilul.
- Mulţumirea pentru orice contribuţie pe care o aduce copilul.
1b) Recomandări pentru aplicarea recompensei
- Definiţi specific comportamentul căruia doriţi să-i creşteţi frecvenţa, durata sau intensitatea.
- Identificaţi care sunt pentru copil recompensele pentru comportamentul respectiv.
- Utilizaţi recompensele disponibile.
Gândiţi-vă la lucruri simple, pe care le aveţi la îndemână şi sunt atractive pentru copil. - Treceţi treptat de la recompense artificiale la recompense naturale.
Cu cât sunt mai naturale recompensele pe care le utilizăm, cu atât e mai mare şansa consolidării şi persistenţei comportamentului ţintă. - Utilizaţi un repertoriu larg şi alternativ de recompense, astfel încât să nu produceţi saturaţie.
Dacă îi daţi mereu copilului aceeaşi recompensă s-ar putea ca la un moment dat să se plictisească de ea, şi să nu mai aibă efectul pe care l-a avut la început. Cu cât i-a lipsit mai mult acel lucru cu atât va avea un efect mai mare ca şi recompensă. Prin urmare, în alegerea recompenselor să aveţi în vedere acest lucru. - Descrieţi comportamentul în momentul în care aplicaţi recompensa; în acest fel facilitaţi învăţarea.
ex.: „Ai făcut curăţenie la tine în cameră. Bravo, sunt mândră de tine!” - Repetaţi verbal regula pe care se bazează recompensa. Exprimarea verbală a regulii facilitează învăţarea.
ex. ”Dacă duci gunoiul, poţi să te duci la Victor să te joci.” - Învăţaţi copilul să-şi identifice şi să-şi autoadministreze recompensele.
- Comparaţi dimensiunile comportamentului (intensitatea, frec-venţa, durata) înainte şi după aplicarea recompensei, pentru a cunoaşte efectul ei (dacă este sau nu o recompensă şi dacă este eficientă).
- Treceţi de la recompense aplicate imediat, în faza de învăţare, la recompense aplicate neregulat, în faza de consolidare a unui comportament.
- Băiatul dumneavoastră este îngrijorat că nu va avea o prezentare bună la o serbare la care trebuie să participe.
- Fiica dumneavoastră tocmai s-a întors de la un concurs de atletism, unde şi-a dat toată silinţa să câştige, dar a pierdut.
iii) Situaţie problemă
În clasa copilului dumneavoastră au fost alegeri. El a fost nominalizat alături de alţi doi colegi, dar până la urmă n-a fost ales şi acum este foarte descurajat.
- Ce ar putea gândi despre sine?
- Cum aţi încerca să-l încurajaţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu